Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 20/05/2024

Scroll to top

Top

Sinemorets @ Galeria Romană

Sinemorets @ Galeria Romană
Doctor

Galeria Romană are deosebita plăcere de a vă invita la un nou eveniment: deschiderea expoziției Sinemorets 2023.

În lunile iunie și septembrie ale anului 2023 au avut loc două tabere de creație în minunatul loc de pe malul Mării Negre, Sinemorets, din Bulgaria.

La invitația și cu sprijinul soților Dana și Georgi Voynov, proprietarii cochetului resort Asti Art Hotel și buni cunoscători ai artei contemporane românești, un număr de 25 artiști români, dar și invitați din Franța, au petrecut clipe minunate și au creat lucrări de pictură, sculptură, fotografie și video.

“Întâlnirea artistică nu a avut o temă de lucru prestablită. Am menționat ca linie de orizont peisajul minunat al locurilor sau o interpretare a mitului lui Orfeu și Euridice (…)

Pentru realizarea ideilor și mesajelor lor artistice, pictorii au folosit tehnici și materiale diverse, fiecare proiect fiind rezultatul unei viziuni personale de creație cu impact variat către public. Unii au lucrat direct pe pânză (a la prima), fără schiță pregătitoare, alții au folosit desenul în natură ca o linie direcțională către pânza finală. În timpul sesiunilor artistice au fost realizate multe foto și video materiale documentative și de acțiuni, care nu sunt prezentate în această ediție“

Georgi Voynov, iunie 2023

“Acest proiect artistic a fost împărțit în două etape: în prima etapă, organizată în luna iunie, ne-am întâlnit la Asti Art Hotel, Sinemorets, cu artiștii componenți ai grupului Noima (Andrei Rosetti, Cosmin Frunteș, Sorin Scurtulescu, Ciprian Bodea, Dan Gherman), Doru și Elena Tulcan din Timișoara și un alt grup de artiști din București: Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Maria Grigorescu, Paul și Monica Timofei, Dan Mohanu, iar de la Bacău un talentat artist fotograf, Ovidiu Ungureanu, ajutat în documentarea evenimentului de Marius Siminiceanu și Toma Rosetti. Sinemorets este un loc incredibil de frumos, unde marea, malul stâncos și pădurile nesfărșite de stejar se contopesc, într-unul din cele mai frumoase parcuri naturale protejate ale Bulgariei, sub un soare și un climat submediteranean specific zonei. În cea de-a doua etapă a proiectului, am revenit în luna septembrie împreună cu alți prieteni dragi ai Galeriei Romană: Horea Paștina, Mihai Sârbulescu, Christian și Silvia Paraschiv, Valentin Scărlătescu, sculptorul George Hristea și trei invitați din Franța: galeristul Alain Oudin și Joachim Gliem, realizatorii unui foarte interesant film document și artista Bistra Lechevalier.”

Emil Ene, 2023

Expoziția va prezenta publicului lucrările realizate în ambele etape ale taberei de creație, fiind însoțite și de catalog tipărit.

Ambele tabere au fost realizate cu sprijinul și suportul profesional al familiei Dana și Georgi Voynov (Asti Art Hotel, Sinemorets), al Galeriei Romană, București, și al coproprietarului acesteia, Emil Ene.

Expoziția rămâne deschisă în perioada 9 ianuarie – 3 februarie 2024.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 9 ianuarie 2024, ora 19:00 și vor fi prezenți o parte dintre participanții taberelor.