Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 18/07/2024

Scroll to top

Top

Salonului de Artă Creștină @ Alba Iulia

Salonului de Artă Creștină @ Alba Iulia
Doctor

Pe întreaga durată a lunii august 2023 Muzeul Icoanei Museikon din Alba Iulia este, în galeria dedicată expozițiilor temporare, gazda Salonului de Artă Creștină, o manifestare artistică ce a căpătat amploare în ultimii doi ani prin sporirea numărului de invitați și prin itinerarea în mai multe orașe ale țării a acestei expoziții de artă sacră și religioasă contemporană.
Salonul de Artă Creștină a fost deschis în 2022 și 2023 la Arad și Râmnicu Vâlcea, urmând ca, după prezentarea sa la Muzeul Museikon din Alba Iulia, să fie în continuare deschis și în alte centre culturale. Salonul de Artă Creștină este organizat de Asociația culturală „BASM” în parteneriat, de această dată, cu Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii, Muzeul MUSEIKON, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Curatorul Salonului este pictorul Cătălin Băluț, lector. univ. dr. la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, acesta fiind și președintele Asociației culturale „BASM”, din Arad, susținătoare a valorilor culturale autentice.
Expoziția, deschisă începând cu data de 1 august 2023 la Muzeul Museikon, reunește creațiile a 28 de iconari și pictori bisericești, artiști aparținînd unor generații diferite. Sunt prezenți pe simeze pictori consacrați, aflați la apogeul activității lor creatoare, având la bază studii universitare realizate la mai multe instituții de profil din țară. Alături de ei au fost invitați absolvenți și studenți ai
secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, catedra unde își desfășoară activitatea organizatorul acestui eveniment, pictorul Cătălin Băluț.
Gândit ca un proiect artistic menit să-i aducă laolaltă pe iconarii și pictorii bisericești contemporani din întreaga țară, dar și să convingă publicul de importanța și actualitatea artei sacre, precum și a artei laice cu tematică religioasă, Salonul de Artă Creștină se deschide, în același timp, către tinerii artiști sau către cei ce urmează studii de profil, în scopul creării unor necesare punți de comunicare între generații și între confrați, în cadrul breslei.

Prin invitația de a expune împreună, adresată colegilor săi iconari și pictori bisericești – cei mai mulți dintre ei artiști consacrați, cu o bogată activitate – Cătălin Băluț, curatorul Salonului, și-a propus să contureze o imagine cuprinzătoare asupra artei sacre ortodoxe contemporane din România dar, și să aducă în conștiința publicului actualitatea imaginii sacre, rolul ei teologic, artistic și formator.
Lucrările prezentate în Cadrul Salonului de Artă Creștină sunt realizate în toate tehnicile tradiționale și contemporane: icoană pe lemn, icoană pe sticlă, frescă, mozaic, imagine sacră obținută cu ajutorul tehnicilor grafice mixte, al desenului sau al gravurii, sculptura și chiar vitraliu.
Invitat în deschiderea expoziției este Pr. Prof. Mihai Himcinschi, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, un susținător neobosit al celor ce doresc să studieze arta plastică religioasă.
Salonul de Artă Creștină se va deschide marți, 1 august 2023, ora 16.00, la Muzeul Museikon din Alba Iulia, Str. Unirii, nr. 3