Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 22/07/2024

Scroll to top

Top

Holban Eugen 26.07.1935 – 25.11.2022

Holban Eugen 26.07.1935 – 25.11.2022
Nistor Laurențiu

În data de 25 noiembrie, s-a stins din viață, după o lungă și grea suferință, pictorul și etnologul Eugen Holban, personalitate notorie a culturii gălățene, membru marcant al Filialei Galați a U. A. P. R., care timp de peste 40 de ani i-a dedicat creației plastice și cercetării și valorificării artei populare și etnografiei județului Galați.

Artistul s-a născut la 26 iulie 1935, la Vâlcele, judeţul Buzău. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia artă monumentală, clasa profesorului Costin Ioanid (1967). A lucrat mai întâi ca muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală (pe atunci Muzeul de Artă Românească Modernă şi Contemporană), apoi ca metodist la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă şi, până la pensionare, ca muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie „Paul Păltănea”. A fost membru al U.A.P., secţia pictură, din 1996. A debutat la Galaţi în 1968 într-o expoziţie interjudeţeană şi de atunci a participat la aproape toate Saloanele Filialei locale a U.A.P. R. și la alte manifestări colective cu caracter național. Și-a organizat două expoziții personale (1970, 2012). În 1974 a publicat, împreună cu soţia sa, pictoriţa Angela Tomaselli, albumul „Arta populară din judeţul Galaţi” (Comitetul de Cultură şi Educație Socialistă al Judeţului Galaţi). Apariţia acestuia a constituit la vremea respectivă o adevărată revelaţie, fiindcă era pentru prima oară când doi tineri cercetători demonstrau că judeţul Galaţi deţine un tezaur stilistic de mare valoare în arta populară românească, contrazicând astfel părerile unor specialişti de la nivel naţional, care considerau zona Covurluiului ca fiind săracă sub aspect etnofolcloric. Ulterior, Eugen Holban a întreprins o amplă cercetare a etnoculturiii din Moldova de Jos, publicând consistente articole în publicațiile „Viața liberă”, „Datini şi sinteze”, „Mioriţa”, „Şcoala gălăţeană”, „Akademia”, „Dunărea de Jos”, „Antares”, „Porto-Franco”, „Axis Libri”, „Buletinul Fundației Urechia Galați”, „Anuarul Științific al Bibliotecii V. A. Urechia Galați” etc., stăruind ca o serie de ţesături (covoare, lăvicere, prosoape etc.) descoperite în satele Ţepu, Corod, Gohor, Matca, Cerţeşti, Cudalbi, Bălăbăneşti, Cavadineşti, Corni să fie achiziţionate şi să intre în colecţia Muzeului Judeţean de Istorie, instituție în cadrul căreia în 1978, într-o clădire din Strada Domnească Nr. 77, s-a înființat o secție a ceea ce trebuia să devină Muzeul de Etnografie și Artă Populară al Județului Galați. Erau expuse numai covoare și într-un număr mai mic și prosoape. După vreo doi ani însă, secția avea să fie desființată din dispoziția unor activiști locali ai P. C. R., care, în incultura lor, considerau exponatele „niște zdrențe”. Eugen Holban nu s-a descurajat, și-a continuat munca și cu mai multă determinare. Pe baza cercetărilor sale a fost reconstituit şi costumul naţional specific zonei noastre. Ulterior, după 1990, şi-a adus substanţial contribuţia la elaborarea documentaţiei privind înfiinţarea şi organizarea Muzeului Satului „Petru Caraman” de la Pădurea Gârboavele, instituţie care funcţionează în cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” şi reconstituie sub aspect etnografic tipul de locuinţă specific zonei noastre, prezentând trei gospodării tradiţionale din comunele Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi una din raionul Cahul (Republica Moldova). A fost onorat cu mai multe distincții: Premiul de Excelență al revistei „Dunărea de Jos” (2008, 2010), Premiul de Excelență al Filialei Galați a U. A. P. R. pentru întreaga activitate (2016), Premiul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Galați (2020) etc.

Creația sa a pendulat între temele de inspiraţie folclorică, mitologică, istorică, legendară și compoziția abstractă şi compoziţia abstractă. Recent, o parte din opera lui picturală, grafică și de artă decorativă a fost adunată în albumul de artă „Eugen Holban”, datorat subsemnatului (Editura „Axis Libri”, Galați, 2020).

Prin încetarea din viață a lui Eugen Holban, cultura și arta gălățeană suferă o mare pierdere, el fiind unic prin contribuția adusă la cercetarea, descoperirea și cunoașterea tezaurului inestimabil al culturii materiale și spirituale a locuitorilor satelor din județul Galați, care, până la el, a fost considerat inexistent.

Dumnezeu să-l ierte și să-i odihnească sufletul în Împărăția Sa! Condoleanțe familiei!

Așa cum m-a informat soția sa, pictorița Angela Tomaselli, Eugen Holban va fi înmormântat vineri, 27 noiembrie în orașul Brezoi, județul Vâlcea.

Corneliu STOICA