Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 04/11/2024

Scroll to top

Top

FORME ALE IDENTITATII @ Piatra Neamţ

FORME ALE IDENTITATII @  Piatra Neamţ
Doctor

Expoziție de pictură – Hanganu Ana-Maria, găzduită de Sestri Caffé.

Vernisaj – Luni, 12 Iunie 2023, ora 18:00.

Prezintă – Emil Nicolae – critic de artă

FORME ALE IDENTITATII – FORMS OF IDENTITY, este o continuare asupra căutării de sine și caracter a ceea ce a fost creat și ce urmează să fie arătat. În proiectul actual s-au redescoperit anumite caractere, expresii, culori, tehnici, prin care s-a arătat identitatea privită de artist, inclusiv identitatea proprie.

Deseori aspirăm spre noi identități, spre noi caractere, nu știm cum să ne oprim, suntem într-o căutare continuă a identității personale, oamenii din jur influențează acest aspect, fie în rău, fie în bine. Să ne menținem propria identitate reprezintă în primul rând atitudinea pe care o avem cu privire la lucrurile din jurul nostru.

Privirea are un rol important în reprezentarea atitudinii, a identității, deseori poate fi înșelătoare.

Identitatea văzută prin ochii personajelor, din tablourile creeate reprezintă măștile purtate zi de zi fără să ne dăm seama. Construim personalități diferite pentru o identitate dorită nu de noi, ci de cei din jur, ne lăsăm influențați pentru a fi acceptați într-o societate falsă, unde identitatea este schimbată prin privirile și reacțiile noastre. Identitatea variază în funcție de context, fie pe stradă, fie acasă sau cu prietenii și de ce nu, cu familia. Ne schimbăm ulterior în funcție de ceea ce ne dorim să fim sau ce vrem să dăm de înțeles prin masca ce o purtam.

A schimba identitatea este o artă! Arta de a crea în subconștient o personalitate dorită.

Pentru mine, forme ale identității sunt expresii artistice prin care îmi explorez și îmi exprim în mod unic individualitatea și conexiunea cu lumea în care trăiesc. Ca individ, am conștiința sinelui meu și a propriei mele existențe, iar aceste forme ale identității mă ajută să-mi definesc și să-mi comunic esența către ceilalți.

Prin intermediul artei, pot explora diferite aspecte ale propriei mele identități și ale umanității în general. Folosesc diferite medii artistice precum pictura, sculptura, muzica sau dansul pentru a traduce și a comunica emoții, gânduri și experiențe personale într-un mod subiectiv și sublim. Aceste forme ale identității mă permit să mă exprim într-un mod autentic și să-mi construiesc propria poveste într-un cadru creativ.