Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 03/12/2024

Scroll to top

Top

Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă @ MA-RA-MI

Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă @ MA-RA-MI
Nistor Laurențiu

Vă invităm marți, 29 octombrie 2019, de la ora 18:30, la deschiderea expoziției realizată în cadrul proiectului Drumul lânii: de la design vestimentar la instalație de artă inițiat de MA-RA-MI.

Andra Clițan a realizat pe parcursul anului o colecție de modă bazată pe lână ca element central, dar a folosit materiale și îmbinări contemporane, specifice zonei de fashion design. Întregul proces de prelucrare a lânii este documentat printr-o instalație de artă ce redă vizual călătoria printre tradițiile din Maramureș, păstrate sau reinventate.

Instalația de artă, care include piesele colecției de modă și documentarea meșteșugului, va fi expusă la București, în Galeria KUBE Musette (Calea Victoriei, nr. 141) în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2019.

În spațiul dedicat instalației va avea loc o conferință despre textile inteligente și noile tendințe în moda sustenabilă, având invitați internaționali. Mai multe detalii vor fi anunațate în curând.

Despre proiect:

Am pornit cu mult timp în urmă în această călătorie a autenticității, unde ne putem reconecta cu strămoșii noștri, redescoperind frumusețea lucrurilor simple.

Meșteșugarii din Maramureș ne-au învățat toate secretele învățate de la părinți și bunici. Ceea ce se naște din mâinile lor poartă o amprentă magică, adevărate piese de artă realizate cu dragoste, pasiune și răbdare. Astăzi vă prezentăm roadele unei căutări conștiente, documentate vizual și transformate în design vestimentar.

Demarat la începutul anului 2019, proiectul are două obiective principale: crearea unei colecții din materiale naturale, precum lâna, cu motive tradiționale și inspirație din diferite zone ale României, și documentarea întregului proces de prelucrare a lânii printr-o instalație de artă ce ilustrează această călătorie.

Brandul MA RA MI a fost creat de designerul Andra Clițan și este o inițiativă artistică prin care își dorește să îmbine costumele tradiționale românești cu detalii din diferite culturi ale lumii.