Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 13/10/2024

Scroll to top

Top

ANUALA DE ARTĂ PLASTICĂ RELIGIOASĂ ȘI RESTAURARE 2024 – Ediție aniversară la 30 de ani

ANUALA DE ARTĂ PLASTICĂ RELIGIOASĂ ȘI RESTAURARE 2024 – Ediție aniversară la 30 de ani
Nistor Laurențiu

Asociația Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România se reuneşte pentru celebrarea a 30 de ani de la înființare și vă invită cu emoție și bucurie să participați la evenimentul expozițional „ANUALA DE ARTĂ RELIGIOASĂ 2024 – Ediție aniversară la 30 de ani” ce se va desfășura la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, partener tradițional și co-organizator.

Evenimentul se dorește a fi un frumos pretext de prăznuire a sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim care mergând la patimă de bunăvoie pentru mântuirea noastră, a tuturor, a răstignit pe cruce păcatele noastre, eliberându-ne.

Totodată Anuala de Artă Religioasă este un prilej de întâlnire întru bucurie a artiștilor plastici creatori de artă religioasă, a restauratorilor și a altor artiști plastici din spațiul cultural românesc, colaboratori constanți ai expozițiilor organizate de către filiala noastră, cu cele mai recente creații specifice breslei noastre, conturând și o imagine de ansamblu a evoluției și tendințelor în arta sacră contemporană.

Vor participa artişti plastici profesionişti – membri AFAPRR a UAP din România, dar și alți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România sau studenți UNArte, artiști și/sau restauratori din muzee, artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale. Organizată în ziua Floriilor, expoziția va încerca să promoveze tinerii artiști alături de numele consacrate ale breslei într-o notă de diversitate și libertate de exprimare, deja consacrată în evenimentele ultimilor ani.

În cadrul Anualei se va decerna pentru prima dată premiul „In memoriam Mihai Dumitru” ce va fi acordat unei lucrări cu tematică religioasă/icoană realizată de un tânăr absolvent/student/masterand al unei facultăți de arte plastice și va avea o valoare simbolică.

Prezintă criticul de artă Marius Tița și istoricul și teologul Florin Șerbănescu – consilier patriarhal.

Vernisajul va avea loc în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, ora 14:00, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Kiseleff nr. 30.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de multă culoare și de o primăvară frumoasă!