Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image

UAP | 04/12/2024

Scroll to top

Top

Albin Stănescu 05.06.1938 – 23.02.2023

Albin Stănescu 05.06.1938 – 23.02.2023
Doctor

Ne-a părăsit bunul meu prieten, coleg, confrate de breaslă, artistul ALBIN STĂNESCU ( 5 iunie 1938-23 februarie 2023). A fost unul dintre marii noștri pictori și graficieni, cu o activitate creatoare de peste șapte decenii (1960-2023), lucrând la planșetă și la șevalet până în ultima clipă. Ilustrațiile sale din revistele pentru copii, benzile desenate, copertele de carte, în special cele din colecția „Clubul Temerarilor”, dar și romanele clasice de capă și spadă, mi-au bucurat și inspirat copilăria.

Peste ani am legat o strânsă și adevărată prietenie, devenind colegi la Studioul de Arte Plastice al Armatei. Dincolo de prodigioasa sa activitate în domeniul ilustrației de carte și de revistă, al benzilor desenate, al afișului și al graficii publicitare, s-a afirmat în anii maturității ca un remarcabil, original și profund pictor. Știința desenului de acuratețe anatomică, stăpânirea regulilor compoziției de tip clasic, imaginația și vasta sa cultură enciclopedică i-au permis să abordeze o pictură de profunzime, cu trimiteri simboliste, filozofice și cu o înclinație către suprarealism. A abordat cu mare talent pictura istorică, dar și peisajul de gen, cu o plăcere specială către însoritele plaiuri ale Deltei Dunării, cu bătrânele lotci pescărești ancorate la malul canalelor, dar și scenele simple ale vieții rurale, încă nealterate de înnoirile civilizației contemporane. Atenția sa pentru acuratețea detaliilor, o gamă cromatică îndrăzneață, axată pe tonuri calde, ca si o anumită interiorizare, de înghețare a clipei trecătoare într-un moment unic, irepetabil, particularizează creația sa picturală, individualizând-o și făcând-o recognoscibilă de la prima privire. Cu adevărat, Albin Stănescu a fost un artist irepetabil. Modest și interiorizat în universul său plastic, iubit și apreciat ce cei apropiați și de cei care l-au cunoscut, Albin Stănescu nu a dorit și nu s-a luptat să își afirme personalitatea și impresionantul palmares artistic în lumea atât de schimbătoare astăzi, a modelor și curentelor artistice mondene. Este de datoria noastră, a celor care l-am cunoscut, l-am apreciat și l-am iubit să îi ducem înainte personalitatea și moștenirea artistică. Va rămâne cu certitudine un nume de marcă în arta timpului său.

Dumnezeu să îl odihnească alături de alți confrați plecați în atelierul artiștilor celești!

(Valentin Tanase)